La 1222 Imperiul Mongol a ajuns la hotarele estice ale Europei. Statul lui Ginghis Han i-a înfrânt pe cumani și a supus pe rând principatele rusești. Expansiunea mongolă a continuat spre Europa Occidentală. În ianuarie 1241 trupele lui Batu Han, nepotul lui Ginghis, luptau deja pe teritoriul polonez, unde au reușit să înfrângă cavaleria unită germano-poloneză, după care s-au îndreptat împotriva Regatului Ungariei.
Motivul războiului invocat de Batu a fost refugierea cumanilor pe teritoriul Ungariei, ei fiind socotiți supuși fugari. Succesul atacului s-a datorat parțial și fricii manifestate de maghiari față de cumani. Principele cuman Kötöny, împreună cu suita sa, a fost ucis la Pesta, drept urmare cumanii au părăsit regatul, slăbind astfel puterea militară a regelui maghiar.

În fruntea armatei sale, regele Béla al IV-lea a urmărit avanposturile cumane până la linia râului Sajó. Aici a fost nevoit să se lanseze într-o bătălie și, deși se afla în superioritate numerică față de armata mongolă, nomazii au încercuit tabăra maghiară stabilită pe câmpul de la Muhi și în urma raidurilor nocturne au reușit să nimicească armata maghiară. Regele a reușit să scape din capcană, însă a fost nevoit să se refugieze pe insula Trau (Trogir) din Croația. După bătălia de la Muhi, trupele lui Batu Han au ocupat teritoriile aflate la nord de Dunăre. În luna februarie 1242 mongolii au traversat peste Dunărea înghețată și după ce au incendiat Buda, au pornit spre Esztergom (Strigoniu). Chiar dacă au reușit să cucerească orașul, cetatea a rezistat atacului, la fel și atacul condus împotriva Székesfehérvár (Alba Regală) s-a sfârșit cu un eșec. Egres a căzut pradă raidurilor mongole cel mai probabil încă în vara anului 1241. În afara călugărilor, populația din jur a căutat și ea refugiu între zidurile mănăstirii. Stabilimentul nu a reușit să facă față atacului și puțini au fost cei care au reușit să se refugieze, printre ei numărându-se câțiva călugări care au relatat mai târziu cele întâmplate. Mongolii au incendiat clădirile abației.