Andrei este fiul regelui Béla al III-lea și al reginei Ana de Chatillon, născut în anul 1177. Fiind al doilea născut, nu avea drept de moștenire asupra tronului Ungariei, dar tatăl lui l-a sprijinit să acceadă pe tronul principatului Halici-Volânia, de unde a fost alungat în 1190. După moartea tatălui său, pe tronul Ungariei a urmat primul fiu născut, Emeric. Andrei s-a răzvrătit în repetate rânduri, fără ca încercările sale să cunoască izbândă. El a luat-o de soție pe fiica markgrafului de Istria, Gertrud de Merania, cu care a avut cinci copii: Maria născută în 1203/1204, (regele) Béla (IV) în 1206, (Sfânta) Elisabeta în 1207, Coloman în 1208 și Andrei în 1210. După moartea fratelui său Emeric și a fiului acestuia, Ladislau al III-lea, Andrei a devenit în anul 1205 succesorul de drept la tron. Din cauza faptului că neamurile soției sale au ajuns să ocupe funcții importante în administrația regatului și implicit să câștige o puternică influență politică și economică, aristocrații maghiari s-au întors împotriva reginei. La data de 23 septembrie 1213, în timp ce regele Andrei era plecat la război pentru cucerirea principatului Halici, în urma conspirației dintre nobili și comitele Petru, banul Bánk și ginerelui său, Simon, Gertruda a fost asasinată. În anul 1211 Andrei al II-lea a invitat Ordinul Cavalerilor Teutoni să se stabilească în Țara Bârsei cu scopul de a-l sprijini în politica lui de expansiune spre est. La 1214, el l-a încoronat ca rege pe fiul său de doar opt ani, cunoscut ulterior sub numele de Béla al IV-lea. În anul 1215, regele Andrei s-a însurat din nou, alegându-și ca soție pe fiica lui Pierre de Courtenay, conte de Auxerre și Namu, Yolanda. Din această căsătorie provine cel de-al șaselea urmaș al regelui, Yolanda.

Andrei al II-lea a fost singurul dintre suveranii Europei Centrale care a inițiat o cruciadă, demarată în anul 1217. De domnia lui se leagă și editarea Bulei de Aur, în anul 1222. Documentul reflecta o schimbare importantă în politica economică și personală a regelui, schimbări pe care le-a pus în practică cu mult mai târziu, în 1231, la presiunea elitei religioase. După un an de la moartea celei de-a doua soții, la vârsta de 55 de ani, Andrei al II-lea s-a recăsătorit din nou. A luat-o de soție pe Beatrix, fiica markgrafului d’Este, care după decesul regelui a părăsit regatul. Ultima măsură politică importantă a regelui a fost implementată în vara anului 1235 când, în urma atacului prințului austriac Frederic al II-lea, a înaintat în fruntea unei armate până la Viena, constrângându-l pe Frederic să răscumpere pacea cu bani. După o domnie de 30 de ani, la data de 21 septembrie 1235, regele Andrei al II-lea a trecut la cele veșnice. În timpul dominiei sale, regatul a cunoscut multe schimbări importante: au avut loc mutații în structura posesiunilor, producția agricolă a cunoscut îmbunătățiri, s-a elaborat sistemul de impozitare în bani și natură, a fost introdusă taxa pe schimbul monetar, redactarea documentelor a cunoscut o răspândire generală, a fost descentralizată baterea monedelor.