După invazia mongolă, regele Béla al IV-lea s-a reîntors în țară și a început reconstruirea regiunilor pustiite de nomazi. Abația de la Egres a fost și ea reparată, lucrările însă nu au avut amploarea unei reconstruiri integrale. Regele i-a chemat înapoi și pe cumanii fugiți din țară și i-a colonizat în regiunea Câmpiei Ungariei. În această perioadă, populația de limbă turcică a reprezentat baza armatei regale. Cumanii cu greu au reușit să se integreze în sistemul politic și economic al regatului, supunerea lor a necesitat o perioadă mai îndelungată de timp. Ulterior, nepotul lui Béla al IV-lea, regele Ladislau al IV-lea, și-a găsit în cumani aliați împotriva aristocraților împărțiți în tabere. Biserica a jucat rolul de intermediar în conflictul regelui cu elitele, însă legatul papal însărcinat cu această misiune s-a întors împotriva cumanilor păgâni. În vederea consolidării poziției sale politice externe și interne deopotrivă, Ladislau al IV-lea a luat decizia îngrădirii drepturilor acordate anterior cumanilor. Această măsură a provocat nemulțumire în rândul acestora.

Acest șir de întâmplări a afectat în mod direct și mănăstirea de la Egres, deoarece abația se bucura în acea perioadă de atenția deosebită a regelui pentru că o parte a trezoreriei regale era pusă la adăpost tocmai aici, datorită faptului că se afla la mare distanță de partea vestică a regatului expusă atacurilor austriecilor. Cumanii răzvrătiți împotriva regelui au atacat însă mănăstirea. Asediul nu a avut amploarea atacului lansat de mongoli, deoarece la aflarea veștii apropierii armatei regale, cumanii au renunțat. În perioada următoare, regele Ladislau al IV-lea a vizitat în mod sigur mănăstirea, căci în luna septembrie a anului 1288 el a emis de aici un document. Din 1290 datează un alt document emis de rege aflat în vizită la Egres, referitor la un caz de judecată privind o anume posesiune Zoych, aflată în vecinătate cu Toxun. Abația s-a bucurat și de sprijinul regelui Andrei al III-lea, care în anul 1299 a confirmat privilegiul primit de la regele Ștefan al V-lea. Conform acestuia, abația se afla sub jurisdicția regelui, fără ca alte autorități să aibă vreun drept asupra lor.